Lemnul poate fi o importanta sursa de venit, insa prelucrarea lui necesita o serie de investitii. De multe ori, aceste investitii sunt uriase.
Cele mai multe persoane pasionate de prelucrarea lemnului aleg sa isi deschida un mic atelier si sa achizitioneze un set de scule ce pot fi folosite manual: un circular cu masa mobila, talti, fierastraie pendulare, masini de degrosat, rindele, strunguri, etc.
Atelierele mici de prelucrare a lemnului nu sunt singurele surse de venit pentru un business in acest domeniu. Daca vrei sa dezvolti o afacere mare, poti lua in considerare diverse echipamente industriale pentru prelucrarea lemnului, care desi sunt foarte scumpe reusesc sa eficientizeze foarte bine o multime de actiuni.
Care sunt echipamentele spre care te poti orienta?
- Linii complete pentru debitat busteni. O linie de debitat busteni poate fi de foarte mare ajutor in zonele in care se exploateaza lemnul si poate duce la economii substantiale de timp. Exista numeroase tipuri de astfel de linii, diferentiate in functie de volumul pe care il pot sustine si de alte mici detalii. Liniile pentru debitat busteni pot organiza si depozita bustenii pe specii si pe diametre, pot detecta eventualele incluziuni metalice, pot spala bustenii si ii pot reteza si sectiona. Avantajele lor sunt uriase:
- Genereaza mai putine pierderi in rumegus;
- Reduc la maxim consumul de manopera;
- Au un grad mare de autonomie.
Este adevarat ca o astfel de linie reprezinta o investitie serioasa, insa amortizarea investitiei se face destul de rapid.
- Echipamente pentru tivirea si optimizarea cherestelei uscate. Sunt extrem de utile pentru taierea pe lungime a cherestelei, indepartarea cojii si a neregularitatilor sau spintecarea ei in piese mai inguste. Aceste echipamente permit optimizarea taierii in functie de grosimea lemnului, de lungimea lui sau de alte particularitati si pot fi extrem de utile pentru producatorii de mobilier.
- Echipamente pentru uscarea, aburirea si termotratarea lemnului. Un astfel de echipament trateaza lemnul inainte de a fi prelucrat. Cel mai important proces de tratare este uscarea, care se face mult mai repede decat in mod natural. Un echipament de uscare are o multime de avantaje:
- ajuta la evitarea eventualelor insecte si ciuperci;
- Scade greutatea masei lemnoase, ceea ce o face mai usor de transportat si de manipulat;
- Faciliteaza procesul de impregnare cu diverse substante care protejeaza si conserva lemnul;
Uscarea intr-un echipament de uscare se poate face controlat, in asa fel incat sa nu fie indepartata toata apa din lemn. In functie de domeniul in care urmeaza sa fie folosita cheresteaua, gradul de umezeala trebuie sa fie diferit: la mobila trebuie sa fie de 8-10%, la instrumentele muzicale de 6%, la ambalajele din lemn de 15-18%, la traversele de cale ferata de 20%, etc.
- Echipamente pentru productia de paleti. Paletii sunt din ce in ce mai folositi pentru ambalarea, depozitarea si manipularea marfurilor. Acestia sunt prezenti in toate magazinele de desfacere si sunt adesea folositi pentru realizrea unor piese de mobilier. Un echipament pentru productia de paleti poate fi, asadar, o sursa importanta de venit, mai ales daca este foarte eficient si poate sa faca intregul proces de productie, de la debitarea bustenilor pana la prelucrarea cherestelei.
- Echipamente pentru productie parchet. Parchetul se gaseste in absolut orice casa, asadar, va fi intotdeauna nevoie de productia acestuia. Desi exista o multime de tipuri de parchet, cel mai atractiv este cel din lemn masiv de diverse esente, deoarece poate rezista foarte multa vreme, mai ales daca este bine tratat. Masinile pentru productia de parchet din lemn pot fi, asadar, o investitie inteligenta si in timp pot aduce un profit serios.
Productia pieselor din lemn va fi intotdeauna o zona profitabila, deoarece lemnul este un material foarte flexibil. Automatizarea a numeroase procese din productie este secretul unei afaceri de succes, asadar, ceea ce ai de facut este sa decizi care este echipamentul pe care ti-l doresti.
Lasă un răspuns