Cât valorează, de fapt, sănătatea dinților?

Cât valorează, de fapt, sănătatea dinților?

Mi se întâmplă adesea, poate și datorită profesiei, să mă întreb cât valorează anumite lucruri din viețile noastre. Cât cheltuim, de exemplu, pentru haine, gadgeturi, vacanțe, diverse mărunțișuri și câți bani investim, cu adevărat, pentru sănătatea noastră? Poate pentru că nu apreciem lucrurile atâta vreme cât le avem, sănătatea este un lucru prețios pe care îl vedem întocmai atunci când o pierdem sau ne este amenințată. Despre stomatologie Craiova am aflat în momentul în care, căutând un cabinet în care, pe de o parte, să întâlnesc medici profesioniști, iar pe de altă parte, să îmi pot permite costurile serviciilor, am descoperit că neglijasem sănătatea danturii plecând de la un motiv aparent.

Cât valorează, de fapt, sănătatea dinților?

Mi-am spus întotdeauna că nu mi-aș permite o îngrijire profesionistă a dinților, plecând de la o seamă de preconcepții înțelenite de-a lungul anilor pe baza mai multor informații auzite dintr-o parte sau alta. În fapt însă, costul serviciilor stomatologice nu este mereu exagerat, iar stomatologie Craiova este un loc în care calitatea, dedicarea și profesionalismul personalului medical sunt beneficii esențiale.

Comparând atât beneficiile, cât și costurile diverselor servicii stomatologice cu alte cheltuieli lipsite de importanță pe care le aveam, mi-am dat seama că amânam fără temei rezolvarea problemelor dentare. Sănătatea danturii întrece orice alt lucru pentru care eram dispusă să cheltui sume de bani importante. De ce, totuși, mi se părea că a merge la stomatolog este costisitor? Pentru că până la a o întâlni pe doamna doctor Ramona Ghiță al cărei cabinet se află în Craiova, pe Bulevardul Dacia, numărul 153, bloc 25, scara 1, apartamentul 2, nu întâlnisem atâta deschidere către pacient. Nici transparența în privința procedurilor și a costurilor nu îmi erau cunoscute. Eram obișnuită ca medicul stomatolog să decidă, să facă intervenția, iar eu să plătesc la final.

În realitate însă, orice intervenție stomatologică ar trebui să stea sub semnul deschiderii totale a medicului către pacient, astfel încât nu doar siguranța și reușita acesteia să primeze, ci și instituirea unei relații de lungă durată. Pentru mine este astăzi esențial să mă pot bizui pe ajutorul unui personal dedicat, înțelegând din ce în ce mai mult că pentru fiecare pacient există cabinetul potrivit!

Spread the love

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*